Cursa globală pentru inteligența artificială nu se va decide doar în laboratoarele unde se scriu algoritmi. Se va decide și acolo unde se produce și se plătește energia. Asta susține specialistul Claudiu Cazacu într-un interviu acordat Mediafax. El consideră că centrele de date sunt „rafinăriile” noii economii și avertizează că Europa, inclusiv România, riscă să rămână în urmă dacă nu tratează aceste investiții drept o miză strategică.
Cazacu explică nevoia de centre de date pornind de la viața de zi cu zi. Agenții AI, adică programe care execută sarcini în numele utilizatorului, vor ajunge să comande mâncarea, să organizeze vacanțe, să facă cumpărături sau să aleagă cel mai bun traseu prin oraș. Și la birou vor schimba lucrurile, fie ca instrumente pentru sarcini anume, fie grupați în suite specializate. Următorul pas este ieșirea din ecran, prin roboți umanoizi sau adaptați unor sarcini precise. Toate acestea au nevoie de putere de calcul. Fără noi centre de date, spune specialistul, modelele inteligente ar atinge repede limita capacității lor de a răspunde, de a raționa și de a automatiza.
Cifrele arată cât costă această infrastructură. Un centru de date de 1 GW consumă 8,76 TWh de electricitate pe an. La prețul industrial din SUA, de 0,092 dolari pe kWh, factura anuală ar fi de aproximativ 805,9 milioane de dolari. La media industrială europeană, de 0,1837 euro pe kWh, aceeași instalație ar plăti circa 1,61 miliarde de euro. Suma este de două ori mai mare chiar înainte de conversia valutară. Construcția unei asemenea capacități costă în SUA în jur de 5 miliarde de dolari. În Europa, doar energia ar costa așadar în câțiva ani cât o construcție nouă. Diferențele dintre țările europene sunt și ele mari: Finlanda are cea mai ieftină energie industrială, iar Irlanda cea mai scumpă.
Aceste diferențe au mutat deja banii spre nordul continentului. Cazacu dă exemplul Google, care a semnat un contract pe 22 de ani pentru jumătate din producția centralei nucleare finlandeze Loviisa. Contractul face parte dintr-un pachet de investiții în Finlanda estimat la 13 miliarde de euro. Concluzia pentru restul Europei este simplă: marile companii de tehnologie caută energie ieftină, stabilă și garantată pe termen lung. Guvernele care nu o pot oferi rămân fără aceste investiții.
În SUA, investițiile sunt conduse de așa-numiții hyperscaleri, giganții AI care procesează volume uriașe de date în centre proprii sau închiriate. Potrivit specialistului, investițiile totale ajung anul acesta la aproximativ 700 de miliarde de dolari și ar putea urca la 1.000 de miliarde anul viitor. Nici America nu are însă spațiu nelimitat de creștere. Cazacu arată că expansiunea s-ar putea opri mai devreme decât se crede dacă se înmulțesc protestele comunităților locale față de centrele de date construite în apropiere sau dacă nu va exista suficientă energie.
Pentru Europa, problema nu este lipsa interesului, ci prețul curentului. O factură de energie dublă față de cea americană cântărește mai mult decât orice strategie digitală, oricât de ambițioasă. De aceea, discuția despre centrele de date este în realitate una despre politica energetică. România are aici un avantaj de exploatat, dar numai dacă tratează capacitățile de producție, rețelele și contractele pe termen lung ca părți ale aceleiași strategii. Altfel, după cum sugerează Cazacu, riscă să piardă și acest tren.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original