Vitaminele care ne prelungesc viața
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Care sunt vitaminele dovedite științific că prelungesc viața Există mai multe substanțe care, la capătul unor ample cercetări științif
Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Care sunt vitaminele dovedite științific că prelungesc viața Există mai multe substanțe care, la capătul unor ample cercetări științif
Potrivit agendei ședinței de joi a Guvernului, Executivul discută dacă va sesiza CCR în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și ÎCCJ după ce instanța…
Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă. Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt de
Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reacționat dur față de comunicatul PNL, în care erau semnalate o serie de incidente suspecte în procesele pe care partidul le…
Astronomul Avi Loeb, profesor la Universitatea Harvard și una dintre cele mai controversate voci din domeniul cercetării vieții extraterestre, a fost desemnat de administrația președintelui Donald Tru
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Poezia mani sau maneaua era recitată de rapsozi turci în cafenele, în piețe, oriunde existau oameni dispuși s-o asculte. Deschidem „Di
Informația apare într-o declarație financiară oficială de 927 de pagini, publicată în această săptămână de US Office of Government Ethics (OGE), care detaliază veniturile și interesele financiare ale