Răzvan Pascu îşi lansează propria agenţie de turism după ce a încheiat colaborarea cu Eturia
Răzvan Pascu îşi lansează propria agenţie de turism după ce a încheiat colaborarea cu Eturia
Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie
Răzvan Pascu îşi lansează propria agenţie de turism după ce a încheiat colaborarea cu Eturia
Un urs a ajuns într-un cartier din orașul Sibiu. Incidentul s-a produs miercuri seara. Localnicii au primit mesaj RO-Alert.
Un urs a fost văzut miercuri seara pe malul Cibinului, în cartierul Lazaret din orașul Sibiu. Mai multe persoane au sunat la numărul unic de urgență 112. La fața locului…
România continuă să fie liderul unui clasament nedorit la nivel european. În 2025, 15,1% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 29 de ani se aflau în situaţie de privare…
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Perioada dinaintea Solstițiului de Vară este favorabilă pentru vindecarea traumelor sufletești. Persoanele născutte în august, s
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată PNL organizează Congres de urgență după decizia lui Nicușor Dan Conducerea PNL a decis miercuri, în ședința Biroului Politic Național,
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a afirmat miercuri seara, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, că PNL trebuie să voteze învestirea cabinetului Veștea, chiar dacă ulterior
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele partidului extremist AUR, a anunțat astăzi că partidul său nu va vota guvernul condus de premierul desemnat Adrian Veștea. ”Dl Veștea nu poate să intre în AUR…
ÎCCJ a decis miercuri că în cazul Horațiu Potra arestul preventiv va fi înlocuit cu arestul la domiciliu.
Autoritățile române au făcut primii pași pentru construcția noului pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse.